De vorba despre carti si citit

by brd
1 comment

Ce visam eu sa fac in timp ce-mi erau odraslele de-o schioapa? Well…inca am unul mic,deci se pastreaza visarea : Sa stau pe-un fotoliu confortabil, intr-un colt al meu, hai fie, orice loc comod merge,  sa fie liniste, iar eu sa citesc o carte buna, care sa ma captiveze intr-atat incat sa fiu cu  ochii impaienjeniti de somn si tot sa nu dorm. Probabil cand voi prinde acel moment, intai am sa dorm…mai mult si-apoi am sa citesc in tihna, nu asa, in reprize.

Am invatat sa citesc de pe la vreo 5 ani, cand inca mergeam la gradinita. Imi doream foarte mult sa stiu literele si aveam o pasiune haioasa : luam ziare de la tata, apoi cate o coala de hartie alba, le suprapuneam, ingrosam conturul literelor de la titluri, ca acelea aveau fontul mai mare, si-apoi mergeam sa ma laud cu isprava: “mama, ia uite ce am scris eu!” ( asta e din seria cu laudatul pe degeaba:),  la care mama, abia daca se uita si isi vedea mai departe de vasele ei. Matusica in schimb, se minuna si ma lauda si ma trimitea sa mai scriu. Atat aveam nevoie, de-un mic impuls si-o apreciere. Apoi, cand am mai invatat literele, ma straduiam sa imi scriu numele singura. Nu ne invatau la gradinita litere, le invatam din mers, intreband parintii. Si uite asa, intr-o seara, cand asteptam tramvaiul spre casa, in Piata Unirii , emblematica seara, citeam de pe pereti si ma straduiam sa deslusesc CASA DE ECONOMII SI CONSEMNATIUNI; oare gasesc o poza sa va arat literele acelea uriase, logo pus pe cladiri 🙂 …si repetam eu cu voce tare “ca-sa de e-co-no-mii si c-o-n-s-e-m-n-a….” “casa de e-co-no-mii si ….” si ma aude mama, ca eu tot nu reuseam sa termin cuvantul. Se pare ca invatasem sa citesc si mama nu fusese deloc constienta de aceasta preocupare, ea fiind de-a dreptul uimita.

Clasa I. Am invatat sa scriu, sa citesc, banuiesc ca imi placea, ma descurcam foarte bine. Lauda-ma gura, sa-ti dau de mancare, insa eu am fost copilul ala de si-l doresc multi parinti, self-starter, independent, constiincios, responsabil…bine, la pachet cu impertinenta, rebeliune si altele din gama, dar in privinta scolii, fara comentarii. Eram mereu in top. Cand am inceput sa citesc singura, am primit cadou o carticica, de dimensiunea unui vocabular, “Epopeea lui Ghilgames”, asa, ca pentru lectura suplimentara. Epopeea lui Ghilgames a fost prima carte primita…la 7 ani, tiparita pe o hartie aproape gri, cu scrisul mititel. Am citit prima pagina si nu pricepeam povestirea, am luat-o de la capat, ca nu aveam inca fluenta si am recitit prima pagina de vreo 4 ori si apoi m-am straduit sa citesc toata carticica,cu o ambitie grozava,  dar eram tot mai dezamagita ca nu intelegeam de ce nu imi place. Eu ma gandeam ca atunci cand vei citi singur, o sa fii super incantat. Nu aveam carti ilustrate in casa si nici multe carti de povesti, asta stiu precis. Nu prea am amintiri cu carti citite in perioada prescolara, ca sa nu zic deloc. Apoi, la finalul clasei I am primit premiu o carte de Jules Vernes- 800 de leghe pe Amazon. Era la fel, o carte fara imagini, cu mult text si nu m-a prins actiunea de inceput. Am citit cateva pagini si-am lasat-o. La inceputul clasei aII-a, invatatoarea ne-a intrebat daca am citit cartea primita premiu. Surpriza! Cred ca din 30 de copii, sa fi fost vreo 2 care au citit, insa nu toti am primit aceeasi carte. Cine nu si-o citise a primit nota 4 la lectura…oh boy, oh boy! Cred ca va puteti imagina ca n-am mai pus mana pe Jules Verne in viata mea. Mi s-a parut o nedreptate crunta si uite asa am asociat eu autorul cu intamplarea si-am ratat niste aventuri, probabil faine. Contrabalansand, am invatat sa scriu povestiri coerente, am compus poezii cu fetele din bloc, faceam compuneri dragute, chiar si in numele altora.

Gimanziul a venit cu acele comentarii de la Limba si Literatura Romana, pe care nu le puteam invata pe de rost nicicum si nici nu am insistat.  Preferam sa citesc cu atentie cartea, dupa care sa-mi fac propriul comentariu, de fiecare data un pic altfel, urmand sugestii de structura. Incepusem sa citesc Sadoveanu si sa dau de gustul romanelor. Eram chiar incantata de preocuparea asta intelectuala, insa cam solitara si oricum cu sabia de tocilara deasupra capului.

La liceu, am ales Negruzzi( inspirata alegere!) unde eram doar cativa venetici printre liceenii locului. Eram ochi si urechi sa le observ interesele si auzeam cum povestesc despre ce-au citit in vacanta, ce mai scrisese o colega “De la Alpha la Omega…”,  cum il intorceau pe toate partile pe Eliade…Eliade? Cine o fi asta? Copiii astia erau destepti, citeau cu aviditate si chiar povesteau intre ei, in pauza?! Ia sa citesc si eu din ce povestesc ei.  Romanul adolescentului miop…Mind blowing! Mi-a schimbat adolescenta, a venit la momentul potrivit. Pai ce era Sadoveanu, un film bun, usor de vizualizat, placut, ca sa nu-i minimizez contributia, pe cand  Eliade era ….alta clasa, cateva nivele mai sus sau mai profund, in adancuri de suflet. Aveam si-un citat preferat de la el pe care l-am tot purtat in semnatura emailului “Drumul spre intelepciune e un drum spre centrul fiintei tale, spre adevar”. Cat poate fi de actual! Da, mi-a placut mult Eliade, apoi Cioran a reprezentat o curiozitate. Eu nu il gaseam atat de pesimist, poate doar dramatic. Pe culmile dispararii a fost in bagajul pe care l-am luat si la Bucuresti, la facultate. Si-apoi, dragul de-a citi si chiar de-a mai scrie cate-un eseu a tot crescut. Poate ati experimentat si voi pofta de-a citi beletristica fix in timpul sesiunii? Ma amuz mereu cand imi aduc aminte de colega mea de camera care citea Parfumul si-n loc sa bag la cap cursurile, faceam conversatie pe marginea cartii. N-aveam Netflix, Facebook sau alte pasiuni internautice. Cumparam carti ca pe un deliciu,le  devoram pe cele despre dezvoltare personala, le imprumutam intre noi. Am intrat rapid in lumea de business, proiecte in ONG, start-up, advertising, mergeam la evenimente de specialitate si cautam sa citim tot ce se recomanda in industrie. In pauzele dintre cartile de specialitate,destul de tarziu,  am citit Mantaua de Gogol si vai cum mi-a deschis universul scriitorilor rusi si n-am mai intarziat in a-l citi pe Dostoievski…am cativa prieteni carora le sunt profund recunoscatoare pentru inspiratie, pentru cum m-au ajutat sa-mi deschid ochii.

Admir si am un respect profund pentru cititori cum a fost tatal meu, care citea si-o carte pe noapte, daca-l prindea subiectul; pentru sotul meu, pasionat de istorie, care citeste oricand prinde un moment liber si-ar merge cu metroul doar doar sa mai apuce un timp pentru citit si pentru toti oamenii cu scaun la cap, care pretuiesc cartea si care se ingrijesc sa dea mai departe acest obicei valoros.

Curioasa de fel, chiar mi-ar placea sa aflu despre carti care au marcat adolescenta de-a lungul vremii. Ce carti citeati in vremea liceului?

You may also like

1 comment

Catalina 14 noiembrie 2019 - 21:42

Eu am avut o perioada în scoala generală în care citeam doar biografii și cumva m-am specializat pe pictori. Cum mai visam la Balcic! Sau la Parisul de început de secol XX!
Mulțumesc pentru împărtășire. Te-am mai descoperit puțin si mi-ai stârnit si mie un val de amintiri

Reply

Leave a Comment