Dimineata, pe racoare #nuamchefazi

by brd
0 comment

Eu cand incep sa vorbesc, le zic si de bine si de grele si-am sa mai povestesc si despre momentele dificile, din alea in care ai senzatia ca ti-a ajuns, dar chiar atunci cand zici ca nu mai poti, mai poti un pic 🙂 Sunt convinsa ca totul e o problema de gestiune a timpului, a emotiilor si a prioritatilor.

Mai vine si cate-o zi in care ai vrea sa dormi, sa chiulesti, sa nu faci nimic, sa nu pleci nicaieri, sa ai tacere in cap, sa nu ai grija de ni-mic. Mai lungesti timpul de stat in pijamale, sub pufosenia calduroasa a pilotei…si apoi vine simtul realitatii, te ia un vanticel de energie, te dai jos din pat si repede, chiar pe intuneric, tragi patura sa faci patul, sa fii sigura ca nu te ademenesc asternuturile si … te dai dupa rutina, robotic mode ON…si-ar fi lin si rapid, daca ar fi toate la locul lor, ca si-ar vedea rutina de treaba, ai putea sa dormi pe tine pana la prima gura de apa sau cafea, dar iaca azi, niciun AI ( Artificial Intelligence) nu s-ar descurca sa deluseasca mintea femeii si azi nu e acea ordine necesara…
robot mode OFF,
Mama caracatita ON si hai cu improvizatiile:
” uof, sosetele astea cu trenulet nu le vrea, ca-l deranjau…ia sa lasam mofturi de pictograme si da-i sosetele simple gri, cu talpa colorata. Stii ce, da-le la amandoi sosete simple, tot atata roz si roz, si griul se asorteaza la fete”
” cam frig azi, cu ce-l echipez pe mezin? Lana, hai ca-i cel mai ok, sa nu-i dardaie bulanasele…cee? De unde e gaura asta? Hai bai c-am pus naftalina direct in sertar si e din aia care pute. Mama lor de molii, fix pantalonii astia misto. Hm, las ca-s dublati si-i intorc pe dos…totusi e oct, nu-i ger, is prea grosi, vezi altceva. Overall…God bless, cea mai buna varianta! Sa-i multumesc lui Ralu, tare bine prinde Cosilana asta.”

Trebuie sa ii trezesti pe cei mari, sa-si faca tabieturile si sa aiba vreme sa se acomodeze; “dragii de ei, inca dorm, altadata se trezeau de la 6 fara si uite acum cum nu se dau sculati. Hai, fii mama de gasca si trezeste-i lin, zi-le o vorba calda. Stiu! pune muzica! Leroy Andersen, ca ala era vesel…Spotify, shuffle play…melodie de-ti vine sa mai stai in pat-Nope, asta nu e buna. Schimba repede pe un ritm allegro, sa se duca somnul. Canta Typewriter si are destule inalte, dar juniorii se intorc pe partea cealalta…hai ca racheta Dima s-a lansat catre baie, lasand pilota Fulger McQuinn pe jos…imi pasa? Normal ca-mi pasa, dar vezi-ti de treaba ca ei au nevoie sa isi formeze disciplina si sa isi faca singuri patul. Iesi din dormitorul lor, mergi sa te imbraci, ca tu normal trebuie sa fii prima gata si verifica ce mai e de facut! Slava Domnului ca tati rezolva partea cu micul dejun, sandvisurile de masina si pachetul scolaritei. Saptamana viitoare tre’ sa ma organizez mai cu talent, ca tre’ sa le fac pe toate cat e tati plecat…ei, ma trezesc mai repede…
Ceee? E fara 10? Bai tre’ sa-mi incarc ceasul ala noaptea, nu dimineata. Ia-l asa, incarcat la 45%. Uite cum pierd notiunea timpului si nici n-am stat macar in pat!”
Si apoi incepi sa strigi:
“Mariuca esti gata?piaptana-te! Nu, nu e deajuns! Da cu peria si pe interior! Las’ ca-ti prind eu coditele, tu sa ai clamitele si du-te jos sa te incalti! Ai tot in ghiozdan? Ok, mergi jos!”
“Dima, gata, du-te jos la incaltat!”
“Mami, dar n-ai zis tu ca arunci jucariile daca nu le strang? Acum le strang si tu ma intrerupi.”
“Dima, continuii cand te intorci acasa; am eu grija sa le las fix la fel. Acum trebuie sa plecam, sa ajungem la timp.”
E fara 5, la fix trebuie sa iesim pe usa, altfel ne plictisim in trafic. “Ce bafta, s-a trezit mezinul singur! Yes, la marele fix, a dormit cat a vrut. Bag viteza sa-l echipez.
“Mergem cu masina?”
” vum vum” zice el zambind, zburatacind buzele si tare nerabdator. Asta micu e cu dor de duca, ii place cu masina, desi cand ii piere cheful de stat in centuri, ne face capu’ calendar cu cantece, chiuit si alte reprezentatii in spatele unui public mut, adicalea, in spatele parintilor.
Intr-un final suntem jos, la baza, odraslele se impung care sa iasa primul afara…si e chiar frig, le-as zice de vreun fes, geaca…dar lasa-i, ca frigul se simte si ei stiu sa se exprime, iar asta micu e cu lana, oooolll fine!
Ma incalt…poseta.Pana la scoala? Hai bre, nu-ti incape o sticluta de apa si port cardul in hanorac? Cum sa nu?! Sistemul, nu uita sistemul! L-am uitat o data si 30min sa-l tii pe Praslea cel voinic in brate, in mers, e o provocare cu multe pauze. Hai ca l-am lasat in masina…
Dau sa incui, invart cheia…nope, telefonul! stop! invart iara cheia invers, bag capul pe usa sa-l iau de pe pervaz…nu-i! Hai frate, nu puteai sa-ti pui telefonul ala la tine de cand ai pus mana pe el? Ma duc sa-l iau de la incarcat? Ce spanac? Unde l-am lasat? Alerg pana sus, nu-i.Respir, ma buzunaresc si iata telefonul, era deja la mine.Iesi afara!
Numai bine ca ai coechipier fain si gasca e in centuri, motorul pornit si Doamne ajuta, 7:08 am plecat!

Daaar, nici bine nu mi-am pus centura, ca asta micu era “hhh..aaaa…hhhh…aaaa”, aratand spre locul unde sta punguta cu merinde. Hai ca se si enerveaza dupa ce a cerut in tadjikistana mancare, copilu ne-a aratat si cu mana, dar nu eram noi pe frecventa: food-mancare- comida-ceva sa rontaiiiiii! nici nu apucam sa trecem de poarta, sa intram pe drum, ca toti au sandvisuri/saratele/ceva de-ale gurii in mana…si asa se face liniste, pentru 10minute, cand cred ca ne acomodam cu totii la rasarit.
Ne duce tati pe-un drum ocolitor, cu un peisaj de leac, care ne rupe de filmul cu masini si becuri rosii. Pentru cateva clipe admiram in tihna, un lac intins si calm, aburind, pictat spre margini in nunate de roz-portocaliu, niste culori radiante si marginit in zare de siluetele cladirilor de birouri, din spatele carora straluceste lumina rasaritului, de fiecare data altfel. Da, de dupa blocurile gri izvoraste soarele si ne revenim in simtiri, oricum, mai detasati de vrie:)

Si uite asa, ajungem curand la rascruce, ne luam ziua buna cu drag si dam bice pe alei diferite, care spre scoala, care spre birou si gradi. De povestit n-ar incapea-n ore, insa timpul ne fuge de sub picioare. Zic eu ca avem nevoie de stop joc din ce in ce mai des, pana invatam sa fim prezenti si stapani pe noi insine. Mai vorbim:)

You may also like

Leave a Comment