Prima zi de scoala

by brd
1 comment

Va spuneam ca parintii au a doua sansa la copilarie. Tot mai des apreciez treaba asta, caci iata-ma, in seara debutului noului an scolar cum stau si ma minunez. Sunt toti 3 la mine-n pat, copiii, evident, si eu ma bucur sa trec prin toate emotiile astea… toti gramda, harjonindu-se, copila scolarita, emotionata si dragastoasa, mijlociul -mare proiectant de inventii, caruia nu-i mai tace gura povestindu-mi de super puterile motorului de scafandro-elicoptero-vas…ca daca ar tacea, s-ar pierde din capabilitatile masinarii, el uitand detalii importante…si-apoi mezinul, care rade oricand e de ras, sa fie-n ton cu restul. Va dati seama ca nu-i rost de plictis.

Revenind la prima zi, imi retraiesc episodul din copilarie. Eu fac parte din acei copii care isi doreau sa mearga la scoala, atat de muuult. Ca sa-ti dai seama cat de mult putea un copil sa isi doreasca scoala, tin minte cum eram foarte atenta la ceilalti copii mai mari, la cum povestesc ei despre scoala. Ii vedeam murdari de cerneala pe maini si-mi imaginam ca asta e vreun semn de scolar laudabil si se face c-am prins si eu o calimara de cerneala in casa, dar pe timp de vara:)) m-am mudarit pe maini si am iesit afara, sa ma las admirata. Copiii curiosi m-au intrebat ce s-a intamplat?

Eu: “merg la scoala”

Ei: “pai e vacanta acum, e vara”

Eu: ce-o fi aia vacanta?! ” eu merg la scoala, chiar daca e vara”

Sa fi avut vreo 4-5ani pe atunci.

Apoi, mai mergeam eu la o vecina deja eleva si s-a intamplat sa stau cu ea la teme. Tatal ei o intreba ” pai cat fac 4+5?” Eu socoteam repede pe degete, cu mainile la spate si spuneam raspunsul…eram naspa, stiu; dar voiam si eu la scoala.

Inainte de prima zi de scoala, pe cand inca faceam baie cu sora-mea in cada, aveam niste ratuste galbene de cauciuc, stiti voi de care. Ei bine, in seara aceea, cu un aer solemn, in cada plina cu apa, ii zic sora-mii

” R, azi nu mai punem nicio ratusca in cada. Apa trebuie sa fie foarte curata, caci eu merg la scoala”….

Nici eu nu stiu de unde le scoteam, insa tot procesul pregatirii a fost ca un adevarat ritual.

Aveam ghiozdan mov, de carton imbracat in fas sau ce material o fi ala, uniforma apretata hartie…cartonata si funde…fundele- pampoane su-pra-di-men-sio-na-te…cam insuportabile, aproape depaseau dimensiunile unui cap de copil, dar nah, moda vremii. In plus, mama mea era femeie cu dichis si creativitatea dumneaei se regasea in costumatia mea. Ieseam din monotonie cu broderiile aplicate pe guler si la mansete, ba eram asortata si cu husa de la banca, de un alb fosforescent si cu marginile de dantela. Tot acest fast pregatit de mama ma influenta cumva, imi trimitea un mesaj despre solemnitatea scolii si impunea respect.

Si ajungem si-n prima zi, cand m-a dus mama la scoala. Primul coleg pe care l-am cunoscut avea un costumas bleumarin, cu epoleti si mi s-a parut ca-i chiar dragut. De asteptat dupa ore, nu ma astepta nimeni si asta m-a intrigat putin, dar eu aveam bucuria bunicilor la tara, nu la oras. Am fost copil cu cheia de gat si lucrul asta m-a responsabilizat, c-o fi fost prea devreme ori ba, n-am stat sa analizez. Imi placea portia de independenta.

Azi, fiica mea e scolarita si isi traieste propriile emotii si ma bucur sa-i fiu acolo, aproape, pe margine. Le duc eu si pe-ale mele emotii, grele dom’le, grele, dar le reglam si invatam sa ne bucuram.

Sa ne fie inceputurile cu zambet si seninatate!

 

You may also like

1 comment

Obreja Andreea 19 noiembrie 2019 - 10:59

Ai fost de mică perfecționistă ! Erai copilul ala deștept și responsabil pe care nu puteai sa-l invidiezi, cel mult sa îl imiți! Eu eram prea rebela ca sa imit ceva bun😁

Reply

Leave a Comment