Să țin România acasă!

by brd
0 comment

Acum 2 ani, am avut un an de pomină, cu multe evenimente intense și de căpătâi: călătoria în India, moartea lui tata, formare în management transformațional și sarcina cu-al treilea copil…le-am dus cu bine, slavă Domnului! 

Deși nu-s eu atât de liniștită cât să meditez, în timp ce eram în India, în hărmălaia de chestionări existențiale, care-mi ocupau liniștea, am avut un moment mai senin, când …mi-a răsărit prin gând următoarea expresie ” să țin România acasă”... ca și cum asta mi-ar fi misiunea. Ce vorbă simplă și câtă încărcătură!

Uitându-mă înapoi la anul acela, se tot lămurește răvașul primit…

Cum să țin eu România acasă? Să determin tinerii să nu mai plece din țară? E oare greșit să pleci? Păi cei care au plecat, n-au plecat de bine ce le era, fiecare își are propriile motive și cine sunt eu să judec? Unde mai pui c-am avut din fragedă tinerețe gânduri de relocare, SUA, Singapore, Londra și când devine treaba mai tensionată- n țară,  iar îmi amintește soțul cum am zis pas la mutarea în Barcelona, care de altfel îmi este cel mai drag oraș, din zecile vizitate. Au venit toate cu avânt, dar la analiză serioasă, m-am potolit. După fiecare plecare mai lungă, când aterizam pe pământ românesc, mă învăluia o liniștire și-o seninătate cu lumină caldă. Era un soi de degajare, indiferent de orașul în care mă aflam…“acasă” devenise- să fiu în România. Mă vei vedea că sunt încântată de orice city break, călătorie, vacanță, dar trag mereu acasă și mă bucur că pot face asta.

Bine bine, așa rămân eu, în țara mamă, ghidată emoțional, dar ce fac să împlinesc ” să țin România acasă”? 

Îmi respect părinții și bătrânii, prețuiesc valorile moștenite și le duc mai departe (notă : să respect nu înseamnă că pot fi mereu de acord cu ideologia lor, conflictul dintre generații va exista oriunde). 

Sunt mama pentru 3 copilandri, românași de soi,  și-mi împlinesc rolul cu dedicare și străduință, fără să-mi pară povară. Nu-i nicio bravură, vreau doar să spun că atunci când e asumată, e mai simplă, viața. Tare nu-mi place denumirea de “mama eroină”, care-o fi inventat-o…eroină era străbunica care-a trecut prin război și foame, cu prunci în bătătură. E o întregire sufletească să fii părinte. Am nădejde că ai mei vor putea muta munții și vor face lumea mai bună, ei cunoscându-și identitatea și-având rădăcinile sănătoase, iar temelia educației, solidă. Mai zic uneori “c-or să ne scoată din foame”. Atât cât putem, nu umblăm cu jumătăți de măsură, le admir copilăria cu joc, le creăm contexte sănătoase (zic eu), îi ajutăm să priceapă lumea și-apoi, ne-om minuna de cum vor ști să-și ducă traiul.

Prin muncă și stăruință, vei ajunge la dorința , zice un proverb românesc. Mă încred că pot aduce valoare țării, dacă-mi pun slujba în folosul companiilor care investesc în România și-s cu gândul la acele afaceri cu rost, IMM-uri, unde e nevoie de-un dram în plus de claritate, spor și eficiență. Acolo vreau să fiu, împreună cu ei, să contribui la structuri sănătoase. 

Respect regulile cetății, aici în România. N-o fi ușor să trăiești că-n schițele lui nenea Iancu… mă-nvoiesc, să fie bine, și-ar fi rost de implicare mai multă, și-o să le luam pe rând.

Țin la valorile creștine însușite de la bunica, mama, tata, care m-au dus la biserică, m-au învățat să am momentul de spiritualitate, să nu deznădăjduiesc, să am încredere, să perseverez în bine, să mă ridic ori de câte ori cad, să ajut cu toată inima, nu din resturi…și tata ăsta al meu, mi-a mai lăsat o tema grea “e despre iertare, Andreea, e despre iertare!” și așa e,  căci “a iubi înseamnă a ierta”.

Mi-e drag să păstrez obiceiuri românești, să îmbrac la sărbătoare hainele tradiționale, să facem cozonaci în casă, poate și sarmale și-alte plăcinte, să fim mulți în jurul mesei, să vorbim pe bune, deschis, să aflăm povești vechi, să bem vin fiert…

Îmi recunosc obârșia, nu mă neg și mă deștept. Am avut episoade când nu-mi venea să spun că sunt româncă, dar m-am mai pârguit nițel, am mai umblat, am luat aminte; iar ca să nu-mi uit mantra asta, mi-am făcut o cutumă : oricând călătoresc cu avionul, în afara țării, mă îmbrac în ie. Astfel, port ia în lume, pe mine, așa imperfectă cum sunt.

Am sânge de martiri, de viteji, de Agripine, de țărani cu palmă lată și chipul ars, de bunici cu mulți copii, de români care și-au depășit condiția…ceva bun trebuie să iasă !

Dragă Românie, cum te pot ține eu acasă?

You may also like

Leave a Comment